Beneficiile Tribulus Terrestris

Ce este Tribulus Terrestris?

Un grup de cercetători, în studiul lor cu titlul Major and Trace Element Content of Tribulus terrestris L. Wildlife Plants au arătat Tribulus Terrestris este cea mai faimoasă dintre cele 12 plante din familia Tribulus L. (Zygophyllaceae). Aceasta este o plantă anuală, care crește în zonele cu climă temperată și tropicală și are o compoziție chimică bogată de substanțe biologic active și elemente chimice.

Efectul terapeutic al acesteia se datorează prezenței unei varietăți de compuși naturali și oligoelemente importante din punct de vedere biologic, astfel că, T. terrestris devine din ce în ce mai popular pentru tratamentul afecțiunilor genitale și a disfuncțiilor sexuale, și nu numai.

Conține o varietate de constituenți chimici importanți din punct de vedere medicinal, cum ar fi flavonoide, glicozide flavonoide, saponină steroidică și alcaloizi. Cât de activi sunt constituenții chimici depinde de concentrația și compoziția saponinelor active, care, la rândul lor, sunt influențate de originea geografică a plantei. De aceea cea mai mare parte a preparatelor pe bază de T. terrestris au fost produse în Bulgaria ani de zile.

Metalele grele joacă, de asemenea, un rol important în viața acestor plante. Metalele grele din aceste plante ne pot afecta direct funcția mentală și neurologică, prin influențarea producției de neurotransmițători și prin utilizarea și modificarea numeroaselor procese metabolice ale corpului. Acestea pot afecta căile de detoxifiere sanguină și cardiovasculară (colon, ficat, rinichi și piele), căile de producție a energiei endocrine și sistemele enzimatice, gastro-intestinale, imune, nervoase, reproductive și urinare.

Unde se găsește Tribulus terrestris și la ce se folosește?

Tribulus terrestris este o buruiană pantropică răspândită, care crește pe soluri nisipoase în regiunile subtropicale și deșertice din întreaga lume dar mai cu seamă: în Europa de Sud și de Est, în Asia (India, China, Vietnam etc.), Africa de Sud, SUA, Mexic.

Aceste buruieni obișnuite, au un loc aparte în multe dintre medicinile tradiționale (Ayurveda, Medicina Tradițională Chineză, Siddha și Unani), unde sunt utilizat ca diuretic, afrodisiac, antiurolitic, imunomodulator, antihipertensiv, antihiperlipidemic, antidiabetic, hepatoprotector, împotriva cancerului, antihelmintic, antibacterian, analgezic și antiinflamator.

În India o găsim sub denumirea de Gokshur sau Gokharu, ceea ce în sanscrită înseamnă copita vacii", probabil din cauza spinilor mici, care tind să intre în copitele vacilor la pășunat. Aceștia o utilizează pentru a trata infecțiile tractului urinar, urolitiaza, dismenoreea și edemul.

În farmacologia ayurvedică, este folosită în formă de pulbere obținută din părțile aeriene a plantei, în special din fructele acestora.

În medicina tradițională chinezească, este utilizat fructul plantei pentru a trata diferitele afecțiuni ale ficatului, revigorarea sângelui, pentru a trata unele afecțiuni ale ochilor și împotriva impotenței sexuale, edeme, distensie abdominală, boli cardiovasculare și pentru a ameliora mâncărimile pielii.

Dar cum a ajuns această plantă atât de faimoasă în era modernă? Răspunsul este simplu, din două motive: unul este că este un potențiator sexual iar al doilea motiv este că îmbunătățește performanțele atletice.

Un studiu realizat de un grup de cercetători lituanieni, cu titlul Efficacy of the Tribulus food supplement used by athletes arată că, produsele din această plantă sunt un supliment alimentar popular folosit de un număr mare de sportivi. Tribulus terrestris crește activitatea sintezei proteinelor și a masei musculare și facilitează recuperarea după sarcini fizice. Scopul cercetării lor a fost stabilirea influenței suplimentului asupra dezvoltării fizice a sportivilor, a capacității lor fizice și a performanței lor în exerciții cardio, precum și influența asupra unor indici biochimici din sânge. Concluzia acestei cercetări a fost că suplimentul alimentar are o influență pozitivă asupra puterii glicolitice alactice anaerobe a sportivilor și a capacității aerobe atunci când energia este produsă în mod aerob. Ei au observat analizând indiciile, că masa corporală a participanților la grupul experimental, a variat puțin pe perioada de studiu, însă masa musculară a acestora a avut o tendință de creștere, iar masa de grăsime o tendință de diminuare, ceea ce ne arată și cum să slăbim folosind această plantă, dar aceste modificări au fost statistic nesigure în această perioadă de 20 de zile, dat fiind faptul că, aceste tendințe de creștere și diminuare au fost atât de nesemnificative încât nu au putut fi considerate relevante.

Unele adnotări și articole publicitare afirmă că, la persoanele care consumă aceste suplimente alimentare, concentrația de testosteron în sânge crește, în timp ce altele afirmă că, dacă Tribulus terrestris este utilizat în cantități utilizate și în acest experiment, concentrația de testosteron din sânge se dublează sau chiar se triplează într-o perioadă de 8-10-20 de zile. Cu toate acestea, cam toate studiile au sesizat o creștere vizibilă a testosteronului din sânge în timpul utilizării acestui supliment alimentar.

După analiza rezultatelor studiului grupului lituanian, concluziile au fost următoare: suplimentul alimentar conținând Tribulus influențează pozitiv potențialul de efort fizic, pe termen scurt, de asemenea, influențează pozitiv indicii biochimici din sânge.

Lasă un comentariu
Leave a Reply
Please login to post a comment.

Menu

Share

QR code

Settings

Click for more products.
No produts were found.

Pentru a utiliza lista de dorinţe, trebuie să creezi un cont

Autentificare